Sava Domus

bucati de suflet se desprind
cand timpul urca lin mansarda noastra…
si nu-ntelegem unde,
cu trepte sangerii,
nefiinta noastra duce.

nu cred ca toamna chiar ucide…
E doar departe, cu mirosul ei de vitza neculeasa.
Oh! coasa foshaie, galesh,
In asternutul de copil,
cu clape albe, o muzica neascultata de demult…
Sunt om, c-o singura poveste.
In-cetinit in sihastriile necunoscutului Rarau.

Amintiri nespus netrăite,
şi-n ţeastă-i răşină.
Ca o mumie,
balansându-mi orficul mers,
venind si mergând nicăieri,
cu mare mirare:

Dar Dumnezeu?

As fi !!!
Madinghel, si as fi iubitul tau
Dar n-ar fi nimic in lumea asta sa ma tina.
Du-ma departe,
Pribeag spre muntzii bezmeteci,
Istoviti de caldura.

Ce-mi mai face muza ?
De ce-i asa tacuta ?
Oh, mai tzii minte,
O fugaream fierbinte, pe lama briciului,
Si ne parea lumea ca macul de mai,
Si ne culcam cuminti, in nebuniile noastre de copii.

Te-am vazut la o receptzie…
Tanara domnitza, va place poezia ?
Am putea face dragoste in seara asta!
De ce-ar trebui reguli si plafoane,
De ce complexe si Don Juani ?
Casanova n-a cunoscut femeia…
S-o cuceresti, sa o saruti, fara ca buzele s-atinga,
In urma florilor… o neiubire inca.

Ne uitam in unda predestinarilor noastre,
perechea de blugi, evazatzi…
Ce-ar fi daca…
Ori mai bine, jamais.

Intr-o tangeta a mortii
Ma chinuie tristetzea asta moale,
Si-mi sorb agale lemnul stramb,
ce-mi urca capul in aromele persane,
cele uitate in lungile poeme,
codate pentru painea noastra cea de azi,
si pentru ce-om mai fi captivii acestei vietzi.

Te vad in drumul nostru, zicand amar,
- N-ai cum, abia ne-am cunoscut…
- De ce atunci si nu acum?
- Vreau doar…
- Doar te iubesc.

parc-aş sta culcat pe mine,
şi-mi miros a flori de hat.
soare prins între ciorchine,
să mă-mbete-ncet c-o rază,
şi-o Zarază iasomie,
să-mi mângâie lin, pe buză,
vise dulci, de pribegie.

E drept c-am aflat c-am să mor.
astăzi sau mâine, sau peste o mie de ani.
poate e vinul de l-am baut adineaori?
L-am simţit în trandafiri,
dulci adieri de prune îmbălsămate în miere,
Afine mici, cu pereţi violeţi,
în câmpul ce foşăie,
efluvii de doagă dospită-n moartea înceată a boabei.
ridică-mi paharul încet, să-mi curgă suavele purpuri,
cântate spre ceruri,
şi-aproape că simt şi pe Domnul,
cum se prelinge-n cuminecatele şiruri.
şi-mi rămâne apoi, ca o episă secretă,
gustul ce-mi cheamă
o ultimă gură.

Ah, prietene, nu de moarte mi-e frică,
ursuz mai eşti la trezie,
dar mi-ai văzut vestitorul?
zi-mi, e urât ca o boală?

ti-am zis atunci la masa ca lucrurile n-or sa fie niciodata altfel in jocul Lui de-a v-atzi ascunselea…

…secunde ridicole, privindu-ne in apasarea nepriceperii noastre. Itzi ziceam molcom ca lucrurile vor lua o forma clasica, de roman rus, cu ruperi de constiintza. Totzi stiam ca ar fi genial daca lucrurile ar ramane nespuse, insa insistam sa credem in existentza fortelor Coriolis…

…timpul plutea intr-o esharfa de votca si tzigarile erau sudate in masa stirba. Ne socoteam si l-am incercuit pe “al tau” cu un mare semn de intrebare. Ne vedeam pentru a doua oara la cazari, cat om mai fi fost impreuna, pana la urmatorul concert de adio…

…mergeam la Ciric, tragand dintr-o istorie grea filozofia romantzelor si dansam scaldandu-ne goi in apa infecta…

…la crasma din jos, aveam abonamente la ruperi de filme, si casa studentilor se facea mica in lumina uitatelor tandretzi…

…am cunoscut-o pe ea, o firava mica, si am condus-o ori iscodit-o, si-as fi vrut sa-i zambim, dar ne-am dat jos la Golia, unde se ruga decanul facultatii de fizica, sa-l ajute Dumnezeu sa inteleaga de ce oasele dor, cand e lumina putzina…

…iarasi uitam ca boema-i tziganca si pute a cadavru, daca o sarutzi pe la spate…

…dar vai! era deja prea tarziu, speram un covrig impletit de la viatza, si tramvaiul patru ne ducea negresit spre Copou. O fi vreun viciu, ne spunem acum, lasati comod pe spatarul pufos, insirand pozitii ridicole pe casete cu benzi desirate…

Te vad si acum, cu nebunia ta dulce, dansand o parodie din Beatles.

Vreau sa te zahai iar cu vesnicia…

Sa te mai vaz o data
Cu obrajii tai de fildes lis,
Gropita-ti mica din buzita…
Si mâna-ti moale ca de luna…

Iti mai aduci aminte lumina ambra,
cernuta-n patru ite?

Adulmecându-te ca-n vremea de eclipsa,
Cu flori de soare stapânind vazduhul,
si dumul de pustie, toscanul trubadur
Ce fluiera iubirea…

Ce dulce nemurire, visam atunci traind,
Si-mi parea ca cerul e-n cortul nostru mic…

versurile-mi revin dintr-o joaca de copil.
asta-i felul meu de a fi singur si lenes,
cu luminile, gandurile si neizbutirile mele.
imi place sa le amestec si sa mi le iubesc.
Daca n-ar fi cuvintele m-as plictisi oare?
Daca n-ar fi peisajele si suierul iernii…
Daca n-as simtzi, as mai fi?
As fi floare de coltz,
O unda nespusa.

Mihai