Uite asa

Pentru ca e soare de vreo doua saptamini, pentru ca inca am ghiocei in fata casei si NU mai am zapada (tot in fata casei), pentru ca putin imi pasa daca am doar trei vizitatori pe blog (sint cei mai faini oricum din citi ar putea sa-mi viziteze blogul), pentru ca mai sint trei luni (daca nu socotesc martie) si plecam in vacanta, pentru ca sint la servici si imi pot permite sa beau o cafea aburinda fara ca cineva sa ma siciie ca nu ar trebui sa-mi pierd vremea bind o cafea aburinda, pentru ca mi-e pur si simplu bine desi nu stiu exact de ce, pentru ca nu vreau sa-mi bat capul cu asta, nici sa-mi pun prea multe intrebari, pentru ca uitam citeodata cit sintem, de fapt, de fericiti si de norocosi si de nesocotiti in nerecunostinta noastra pentru ce avem, pentru ca esti tu acolo si asta inseamna, de fapt, totul, pentru ca timpul trece ingrozitor de repede si sint dimineti in care uit sa-ti spun cit de mult te iubesc, pentru ca nu stiu cum altfel sa-ti spun toate astea si pentru ca nu stiu sa scriu poezie, pentru ca, in general, nu stiu…dar imi face bine cind tu mi-o spui, chiar daca stiu dinainte raspunsul si chiar daca mai e (un pic) pina atunci…

Nostalgique un samedi soir_Musique et poésie

Vers les docks, où le poids et l’ennui
Me courbent le dos
Ils arrivent, le ventre alourdi de fruits,
Les bateaux

Ils viennent du bout du monde
Apportant avec eux des idées vagabondes
Aux reflets de ciel bleu, de mirages
Traînant un parfum poivré
De pays inconnus
Et d’éternels étés,
Où l’on vit presque nu,
Sur les plages

Moi qui n’ai connu, toute ma vie,
Que le ciel du nord
J’aimerais débarbouiller ce gris
En virant de bord

Emmenez-moi au bout de la terre
Emmenez-moi au pays des merveilles
Il me semble que la misère
Serait moins pénible au soleil

Dans les bars, à la tombée du jour,
Avec les marins
Quand on parle de filles et d’amour,
Un verre à la main

Je perds la notion des choses
Et soudain ma pensée m’enlève et me dépose
Un merveilleux été, sur la grève
Où je vois, tendant les bras,
L’amour qui, comme un fou, court au devant de moi
Et je me pends au cou de mon rêve

Quand les bars ferment, et que les marins
Rejoignent leurs bords
Moi je rêve encore jusqu’au matin,
Debout sur le port

Emmenez-moi au bout de la terre
Emmenez-moi au pays des merveilles
Il me semble que la misère
Serait moins pénible au soleil

Un beau jour, sur un raffiot craquant
De la coque au pont
Pour partir, je travaillerai dans
La soute à charbon

Prenant la route qui mène
A mes rêves d’enfant, sur des îles lointaines,
Où rien n’est important que de vivre
Où les filles alanguies
Vous ravissent le coeur en tressant, m’a-t-on dit
De ces colliers de fleurs qui enivrent

Je fuirai, laissant là mon passé,
Sans aucun remords
Sans bagage et le coeur libéré,
En chantant très fort

Emmenez-moi au bout de la terre
Emmenez-moi au pays des merveilles
Il me semble que la misère
Serait moins pénible au soleil

Emmenez-moi au bout de la terre
Emmenez-moi au pays des merveilles
Il me semble que la misère
Serait moins pénible au soleil

Un beau matin, je sais que je m’éveillerai,
Différemment de tous les autres jours,
Et mon coeur délivré enfin de notre amour
Et pourtant.. Et pourtant..

Sans un remords, sans un regret, je partirai
Loin devant moi, sans espoir de retour
Loin des yeux, loin du coeur,
J’oublierai pour toujours
Et ton corps, et tes bras, et ta voix,
Mon amour

Et pourtant..
Pourtant, je n’aime que toi
Et pourtant..
Pourtant, je n’aime que toi
Et pourtant..
Pourtant, je n’aime que toi
Et pourtant..

J’arracherai, sans une larme, sans un cri
Les liens secrets qui déchirent ma peau
Me libérant de toi pour trouver le repos
Et pourtant.. Et pourtant..

Je marcherais vers d’autres cieux, d’autres pays
En oubliant ta cruelle froideur
Les mains pleines d’amour,
J’offrirai au bonheur
Et les jours, et les nuits, et la vie
De mon coeur

Et pourtant..
Pourtant, je n’aime que toi
Et pourtant..
Pourtant, je n’aime que toi
Et pourtant..
Pourtant, je n’aime que toi
Et pourtant..

Il faudra bien que je retrouve ma raison
Mon insouciance, et mes élans de joie
Que je parte à jamais pour échapper à toi
Et pourtant.. Et pourtant..

Dans d’autres bras, quand j’oublierai jusqu’à ton nom
Quand je pourrai repenser l’avenir
Tu (ne) deviendras pour moi
Qu’un lointain souvenir
Quand mon mal, et ma peur et mes pleurs
Vont finir

Et pourtant..
Pourtant, je n’aime que toi
Et pourtant..
Pourtant, je n’aime que toi
Pourtant, pourtant, je n’aime que toi
Pourtant, pourtant, je n’aime que toi
Et pourtant..
Pourtant, je n’aime que toi
Et pourtant..

La povesti

« Constantine, Constantine, tzi-a zis mama, tine seama, cind te duci la Bucuresti…. »

Vechea poveste, nu-i asa…oricit ar incerca parintii sa-i fereasca pe copii de rele, acestia trebuie sa-si traiasca propriul destin.
Orice ar spune ori ar face bietii parinti, copilul tot dupa capul lui va face, si, desigur, se va lovi. Copilul TREBUIE sa treaca si el, la rindul lui, pe unde au trecut parintii, la rindul lor. Si pentru asta se va lovi, nu-i asa, de pragul de sus ca sa-l poate apoi sa-l vada… pe cel de jos.

Eterna poveste a lui Harap Alb… (« Sa te feresti, dragul tatii, de omul spin si de omul ros »…), spusa, atit de bine, intr-un cintec simplu, de Mircea Vintila, acompaniat de cei trei « corifei » : Mircea Baniciu, Alexandru Andries si Nicu Alifantis

Enjoy!

Si pentru ca tot dadui de ei…si i-as asculta ore in sir…o alta poveste, undeva, poate in Piata Romana nr. 9, ori poate, intr-un colt de suflet nostalgic…

Melodia unei seri bune

Nu neaparat pentru calitatile ei de interpreta ori de actrita, nici pentru faptul de a fi fost un sex-simbol. Ci pentru ca, in seara asta…mi-e bine. Sint super obosita, dar e ceea ce numesc eu o oboseala buna. Pentru ca si ziua a fost buna. Si pentru ca melodia asta mi-a venit in minte, si nu alta…Si pentru ca Marilyn Monroe e poate una dintre cele mai fotogenice femei ce au existat vreodata.
Dar de fapt, chiar avem nevoie sa ne explicam de fiecare data cind simtim nevoia de ceva superficial, dar vai, cit de reconfortat? Nu. Asa ma gindeam si eu…

Here comes the sun

Sint o persoana dependenta oarecum de vreme. Orice bucatica de soare care se arata imi schimba pe loc dispozitia. Nu ca nu as aprecia ploaia. Cred ca nimic nu se compara cu mirosul frunzelor ude, toamna. Vara insa, am nevoie de soare. Cu atit mai mult cu cit prin partile acestea de lume, vara e scurta, iar iarna…ei da, ati ghicit! cumplit de lunga. Primavara, aproape ca nu exista. Vara aceasta insa e speciala. Ploua intruna. De parca ar fi anotimpul musonului. Am avut insa doua zile cu soare. DOUA ZILE! Nu a durat insa. Azi ploua iar. Marunt, rece, aplicat. Asa, ca sa-ti imbolnaveasca de tot sufletul. In astfel de zile fara soare, am regasit astrul mult-dorit intr-o piesa a Beatles-ilor. O piesa simpla, fara fandoseli, ca multe altele din piesele lor, care are meritul sa-ti incinte nu doar auzul, ci si restul simturilor dorite de…soare. Enjoy!

Hallelujah

slab sunt si frica asta nebuna.

cand eram eu mai mic,
tu m’as embarqué dans cette croisière,
si mi-ai zis ca vasul o sa se scufunde.
Drept privilegiu mi-ai dat sa nu shtiu ceasul cand drumurile apei vor fi adanci si tulburi.

M-ai lasat sa ma bucur de tzipatul strident al valurilor, si drumul stramb al albatrosilor.

Mi-am pus si eu, la randul meu, copiii in corabii, si i-am lasat sa planga in nostalgia ultimelor mangaieri.

Ce vrei sa fac in poezia asta?
Sunt un biet amnezic, care-a uitat de unde vine, si spre ce tzarm se duce,
Tot ce mai am cu mine e povestea ta…

Mai bine iti cant si eu, cu Cohen,
Hallelujah!

Errata

Spuneam ca imi place tangoul pentru ca barbatul conduce. Asta e una din regulile pe care orice invatacel o afla la primul curs. Desigur ca tangoul e mult mai mult decit atit. De fapt,nu barbatul conduce, sau conduce in alternanta cu partenera sa. Imi place tangoul pentru ca spune istoria eterna a cuplului: jocul de putere dntre cei doi parteneri. Amintiti-va de "Cui i-e frica de Virginia Wolf?". Cei doi se atrag si se resping, se infrunta, se chinuie unul pe celalalt, si balanta puterii in cuplul lor oscileaza de la unul la altul. In felul lor, ei se iubesc, de fapt, foarte tare. Am putea spune … un tango dus la extrem.

Da, imi place tangoul pentru ca e pasional…

pentru ca fiecare tango spune o poveste,

pentru ca e, pur si simplu, frumos.

Amintiri, tango si antifeminism

Nu am mai ascultat Julio Iglesias din copilarie. Si atunci o faceam de nevoie, doar fiindca ii placea foarte mult tatei. Pe mine, insa, ma plictisea de moarte. Acum imi place pentru ca e printre putinele lucruri care ma mai leaga de tata, care mai pastreaza amintirea lui inca vie. Am ales "La cumparsita", unul dintre cele mai frumoase (si mai cunoscute)tangouri argentiniene. De ceva vreme ma fascineaza tangoul, acest dans prin excelenta. In nici un altul nu vezi aceasta comunicare intre cei doi parteneri ce par a se cladi si a se distruge, intr-o perfecta maieutica, dupa reguli doar de ei stiute, ceea ce creeaza, macar in parte, misterul in care e invaluit tangoul.

Si mai e ceva ce imi place in tango: barbatul conduce. Asta inseamna ca feministele (fatza de care am o totala desconsideratie) nu vor putea niciodata sa danseze tangoul.Sic!

Tatalui meu, cu dedicatie, Julio Iglesias "La cumparsita".

De prin Québec II

De pe proaspatul album al lui Pierre Lapointe (Sentiments humaines), un interpret foarte apreciat la ora asta in Québec. Artistul isi datoreaza intr-o oarecare masura succcesul faptului ca a reusit sa-i intrige pe toti cu un accent fabricat ‘à la française’ (pe care toti aici il detesta) si cu o aroganta afisata ostentativ in interviuri. In realitate, se declara a fi un mare timid si un québecois get-beget. Eu il cred.

Ariane Moffat, alt stil, proaspat, ritmat, ce se potriveste Montreal-ului primavaratec ca o manusa. Spre deosebire de Pierre Lapointe, o fata iubita de toti, inclusiv de jurnalisti. O artista serioasa, cu calitati reale, cu un corp ordinar, fara fitze de vedeta. Si, foarte important, FARA ACCENT.

The last but not the least

Cu siguranta ca niciunul dintre trecatorii de atunci nu era constient ca tocmai asista la ULTIMUL CONCERT al Beatles-ilor. Si daca ar fi stiut, ar fi schimbat asta cu ceva nepasarea unora, ar fi calmat graba altora, ar fi marit bucuria citorva? Nu o vom sti niciodata. Poate ca nici cei care erau acolo, atunci, nu o vor sti. Daca or mai fi pe lumea asta…