preludiu
E drept c-am aflat c-am să mor.
astăzi sau mâine, sau peste o mie de ani.
poate e vinul de l-am baut adineaori?
L-am simţit în trandafiri,
dulci adieri de prune îmbălsămate în miere,
Afine mici, cu pereţi violeţi,
în câmpul ce foşăie,
efluvii de doagă dospită-n moartea înceată a boabei.
ridică-mi paharul încet, să-mi curgă suavele purpuri,
cântate spre ceruri,
şi-aproape că simt şi pe Domnul,
cum se prelinge-n cuminecatele şiruri.
şi-mi rămâne apoi, ca o episă secretă,
gustul ce-mi cheamă
o ultimă gură.
Ah, prietene, nu de moarte mi-e frică,
ursuz mai eşti la trezie,
dar mi-ai văzut vestitorul?
zi-mi, e urât ca o boală?
July 28th, 2009 at 6:05 am
Mihaaai!
Trimite si mie o versiune cu diacritice pe mail!!!
te rooog!
July 28th, 2009 at 7:20 am
Buna Adreea!
Am pus diacriticele, dar am lasat episă(condiment), ca nu găsii altceva…
Merci pt vizită
July 28th, 2009 at 12:37 pm
Cind se intimpla atingerea pe suflet, ca un bob de sudoare fierbinte curgind incet pe sira spinarii, nu mai ramin multe de spus… Atingerea aceea poate fi si poezia! Iti multumesc Mihai!
July 29th, 2009 at 8:22 am
Dumi, e o incantare sa gasesc comentariile tale…
Cum in poezelele mele, de obicei, incerc sa gasesc cuvintele unei emotii, a ceva ce m-a surprins, m-a scuturat ori m-a trezit din toropeala mea oblomoviana, linia e tare subtire, intre “merdre” si “merveille”. Emotia nu e niciodata constanta, iar blues-ul meu are cateodata tente de negru…
Acu, cu cat ma incanta si ma farmeca aprecierea ta, cu atat ma gandesc mai cu frica la ziua in care o sa-mi vorbesti, cu acribia ta caracteristica, de nereusitele mele
Poate n-ar fi rau sa-mi zici si ce nu-ti place, asa oi izbuti sa scriu si io ceva mai acatarea…
July 29th, 2009 at 1:11 pm
N-am nici un scop, nici o dorinta.
A fi poet nu e o ambitie pe care o am,
e doar maniera mea de a fi singur.
Fernando Pessoa (din Pazitorul turmei)
July 30th, 2009 at 6:20 am
Despre reusite e mult mai usor de vorbit, Mihai! Multumesc pentru cuvintele calde!