nu cred ca toamna chiar ucide…
E doar departe, cu mirosul ei de vitza neculeasa.
Oh! coasa foshaie, galesh,
In asternutul de copil,
cu clape albe, o muzica neascultata de demult…
Sunt om, c-o singura poveste.
In-cetinit in sihastriile necunoscutului Rarau.
Superb!
Negarea poeziei e doar o optiune a poetului, invinsa de starea poetica! Coasa foieste! – e insusi adevarul poetic…
Imi era dor de versurile tale Mihai, de energiile care se desprind din ele si care ma rapesc in inefabilul lor.
Dor si aici era!
Merci Dumi si Andreea…
E cumva intr-o fraza din jurnalul lui Eliade:
“Singurul eveniment poetic in viata a mii si mii de indivizi este moartea lor”