Lamentatie mediocra sau “De ce naiba avem nevoie de Facebook?”

De citeva zile cochetez cu ideea de a inchide contul Facebook, de a ma retrage din lumea aceasta de… “fetze”. Caci de fiecare cind accedez acest cont ma tradez, intr-un fel, pe mine insami. Nevoia aceasta de intra pe Facebook in fiecare zi imi face greata. Si totusi o fac. Ma intreb de ce. Ce lipsa acuta din viata mea umple acest …Facebook? Ce nevoie primara ma impinge sa tastez adresa de e-mail si parola de citeva ori pe zi in loc sa fac… altceva? Sa fie poate dorinta de a regasi prieteni, cunostinte de care nu mai stiu nimic de 10, 20 de ani?… Sa fie vorba de nevoia de a socializa, chiar si in felul acesta infirm, de a mai vedea ce mai face unul, ce mai spune altul…Ori sa fie doar o alta forma de procrastinare care a inlocuit somnul ori, pur si simplu, mai vechea si nepretentioasa lenevire? Ori e pur si simplu vorba de cea mai clara nevoie de birfa, chiar si virtuala? Caci ce altceva facem pe … Facebook? Ne uitam, mai mult sau mai putin, unul in curtea celuilalt, ca sa nu ma exprim scatologic… Si ne place. Asa zisele “discutii” de pe Facebook sint, de cele mai multe ori, de o insipiditate strigatoare la cer. Ce bine ne mai sta “datul cu parerea!”…Si cum “le ridicul ne tue pas” (malheureusement, j’ajouterais), unii nu se opresc, da’ nu se opresc DELOC! Notele , asa zisele “status”, sint de o platitudine rara. Exemple: « X e plictisita de iarna… »; « Y mai are doua zile si pleaca in vacanta », « Z prezinta in doua saptamini la congresul W ».

Mai qu’est ce que j’ai à foutre moi, de tout ça ? Rien de tout ! Alors pourquoi je continue à perdre mon temps avec ces conneries ?
Mais peut-être parce que je suis tout simplement stupide et superficielle, TRÈS stupide et TRÈS superficielle !?!? Voilà.

Ma gindesc de citeva zile sa inchid acest cont.Nu am facut-o inca. Ma intreb de ce…Ce anume ma face sa mai astept? Ce anume astept, de fapt? Ce imi ofera acest Facebook de nu ma pot lipsi? Ce anume imi ofera aceasta lume virtuala de nu pot gasi in lumea reala, in lumea MEA? Caci as avea atitea de facut, atitea filme de vazut, atitea carti de citit…ma pling mereu ca nu am timp, dar AM TIMP sa stau cel putin o ora pe zi pe acest ingrat Facebook…Cine stie, poate ca Zuckerberg imi va ridica statuie cind voi muri. Si ideea ca de fiecare data cind intru pe acest site, cu fiecare clik pe care il dau, ii mai bag in buzunar acestui individ citiva dolari, imi da un sentiment lamentabil. Ma simt rau, cit de rau se poate simti o fiinta total lipsita de vointa. Ma simt cit de rau se poate simti cineva care una gindeste si alta face. Si in astfel de cazuri, la un moment dat, daca nu alegi, sfirsesti prin a te uri.

Intrebare: DE CE AVEM NEVOIE DE FACEBOOK?
Intrebare: Sintem, oare, atit de SINGURI?

5 thoughts on “Lamentatie mediocra sau “De ce naiba avem nevoie de Facebook?”

  1. Daca vrei sa il inchizi, sa imi lasi adresa de mail:) Eu ii sunt recunoscatoare pentru ca v-am regasit pe voi si pe multi alti prieteni dragi, plecati in lume. Din pacate, ce a insemnat prietenie pentru noi acum 20 de ani, nu am regasit acum si ma doare. Nu am cu cine iesi la un suc in oras, pentru ca singurele mele prietene sunt foarte ocupate:( Si am doar vreo doua aici, atat:( Deci eu am nevoie de Facebook, e ca si cum ies cu voi la o cafea:) Si mai calatoresc in lume prin pozele voastre! Recunosc: ma feresc sa bantui pe “peretii” altora, mai putin cunoscuti, doar a prietenilor intru si sa ma bucur cand gasesc poze noi, stari noi… Mi-e tare dor de voi!

  2. Lena draga, prieteniile de la 16 ani nu se compara cu nimic…Si mie mi-e dor de voi. Cine stie, poate odata ne vom re-intilni, sa stam la o cafea si sa ne amintim de vremurile acelea tare faine. Te sarut cu mult drag!

  3. da, se poate trai si fara :))) sau nu?!
    Extrem de fericita am fost cand l-am descoperit si, asa cum spune Lena, v-am descoperit.
    Deja nu mai sunt atat de activa, entuziasmul de inceput s-a pierdut. Sorbeam orice postare, accesam toate link-urile, analizam pozele…
    Ma bucur de cei pe care ii am, ca stiu ca nu exista al mod de a-i intalni.
    Ma bucur de cei pe care-i voi avea…pe care ii voi cauta (daca-mi voi aminti numele lor :D) sau de cei care ma vor cauta…
    Cred ca e vorba mai mult de curiozitate, nu singuratate. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *